Zummy
Anime dreamer
 Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 176
|
|
M-am gandit sa deschid un nou fic in care Sakura este personajul principal si treptat o sa va spun si cuplul.Sakura era o fata orfana fara nici o ruda pentru ca acestea i-au fost ucise in fata ochilor,aceasta devine reporter si o sa fie ucisa dar se pare ca asasinul ei a dat gresi si aceasta se trezeste intr-o morga.Va iesi de-acolo si va anihila toti criminalii ramasi.Cam atat va las sa cititi
Escape from the dead
Chapter 1
Stateam in noua mea camera, pe patul din mijlocul acesteia , este acoperit de un cearceaf alb. In stanga patului, am un dulap gol care va trebuii umplut cu haine si incaltaminte. Fata-n fata cu patul este biroul, deasupra acestuia un ceas mic si negru in forma de romb. Pe birou am laptopul si televizorul. Langa , am masuta mea de machiaj .Acum stau intinsa pe patul moale si privesc tavanul lila al camerei gandindu-ma la toata viata mea. De cand m-am nascut , pana acum, in present.
Imi aduc aminte cand mergeam la padure, cu mama, tatal si sora mea. Stateam impreuna pana tarziu pentru a vedea noaptea cu podoabele ei, stelele si vapaia de pe lacuri, luna stralucea asa de tare incat ziceai ca nu e noapte. Dar asta a fost, este si va fii doar un vis uitat de mult intr-un colt al mintii mele. Acele clipe dulci au trecut de mult deoarece parinti si sora mi-au fost ucisi in fata ochilor de catre nemilosii membrii ai Organizatiei Akatsuki ,o organizatie criminala.
Ma jucam cu sora mea va-ti-ascunse-lea, cand dintr-o data am auzit usa trantindu-se de peretele violet al bucatariei.Inauntru si-au facut aparitia doi barbati, unul blond cu ochii albastri, purta o bluza de plasa si pantaloni bleo-marin, iar celalalt brunet cu ochii negri purta aceleasi haine. Unul din ei s-a apropiat amenintator de mama, a luat-o in brate si ia fixat pistolul la burta si a tras. Eu am tipat ,iar criminalii s-au uitat spre aerisire. Acolo ma ascunsesem de sora mea. Mi-am pus mainile la gura si-am rabdat in chip pagan scenele ingrozitoare, apoi am inceput sa plang in sinea mea si nimeni nu ma auzea. In jurul meu erau tipetele disperate ale sorei mele si hohotele obsedate de varsare de sange ale nemilosilor si neiertatorilor criminali dar nu aveau ce sa ierte parintii mei nu gresisera cu nimic nimanui. Nu-mi credeam ochilor , asa ca m-am inghemuit bagandu-mi capsorul roz intre genunchi in speranta ca se va termina toata teroarea. Si s-a terminat, cu o ultima impuscatura acordata surorile mele direct la tampla. Eu am iesit din ascunzisul meu si m-am dus spre bucatarie. Am cazut in genunchi-mi goli si-am inceput sa plang. Ce puteam, copil, eu face? fara mama, fara tata, fara nici un fel de ruda. Nu puteam sa fac nimic, daca incepeam sa plang tot nu rezolvam numic. Mama, tata si sora nu se mai sculau din somnul cel vesnic si nedorit. Acest somn vesnic e imparatia mortii, domnia ei.
Asa ca am plecat. Pentru un copil de varsta mea gandeam destul de logic si matur, dar asta nu era de-ajuns sa uit asa usor drama prin care am trecut. Din momentul in care am iesit pe usa mare si crem a casei am jurat ca o sa devin avocat, sa fac dreptate si sa anihilez toti criminalii. Cu toate ca doream sa devin avocat…am inceput sa fur. Eram copilul strazii, prafuit la fel ca ea, uitat de lume si civilizatie ca persoana ei . Si ce durea cel mai tare era ca ea nu-mi daruia imbratiserea ei, asa cum o facea mama. Doua lacrimi mi-au cazut pe fata-mi trista dar curata , mi le-am sters si am muscat din marul ce tocmai imi fusese prima victima , era bun si fraged. Imi placea sa fac intrecere cu sora mea, cine manca cele mai multe mere, castiga. Niciodata nu am reusit sa o bat. Un zambet mic mi-a aparut, pentru cate nebunii faceam si alte doua lacrimi mi-au cazut din ochii-mi palizi pentru dorul acelor clipe. Le-am sters si pe acestea si am pornit mai departe. Am trecut prin multe luni grele .
Am fost batuta de vreo doua-trei ori de golanii de la colt de strada si singura-mi lingeam ranile . Pana cand s-a gasit un suflet de om care sa aiba grija si de mine . Era un suflet putin mai batran care in curand se pregatea sa pareseasca acesta lume . Era o femeie de vreo optzeci de ani care m-a luat sub acoperisul ei. Ii faceam curat si o ajutam la gradina cu florile sa le planteze. In rest ea avea grija de mine, ea imi cumpara haine, imi facea de mancare si-mi zambea cu chipul ei batran dar gingas. Dar nici noua mea gazda nu m-a lasat sa-i fiu oaspete mai mult timp, deoarece era batrana si s-a stins dar stiam ca mereu v-a lumina in inima mea. La inmormantarea doamnei Anne, asa o chema, mi-am dat seama ca omul este pe pamant trecator ca frunza-n vant. Am lasat acest gand la o parte si am realizat ca sunt din nou copilul strazii. M-am facut nevazuta prin multimea de la inmormantare si mergeam singura pe strazile pustii ale Japoniei. Eram nevoita sa-mi preiau defectul inapoi. Nevoia si lipsa de mancare era cel mai dur gand al meu, ce-mi spunea intr-una “ Fura, fura” si eu ca o fata silitoare il ascultam. Asa ca am inceput sa fiu mereu recunoscuta de lume ca o salbatica sau multe alte chestii. Oamenii au observat ca nu mint si ca fur pentru nevoie si lipsa nu ca altii ,care fura de avuti ce sunt si lumea ma invatat . Nu mai eram nevoita sa fur, lumea-mi dadea de mancare si avea grija de mine. Eram copilul Japoniei si daca aceasta ar fi o persoana i-as multumii ca m-a crescut mare.
Acum sunt un om renumit , cunoscuta ca Misterious Justice sau Sadie. Sunt cel mai cunoscut reporter din lume. Am vrut sa fiu avocat, am fost. La Tokio in 2006, la varsta de saisprezece ani, eram model, la firma doamnei Lil-Chang. In Peru in 2008, la varsta de optsprezece ani eram avocat dar mi s-a sugerat sa fiu journalist in renumita firma Sadie-Blake. In Franta in 2010,la varsta de douazeci de ani, journalist la cel mai bun ziar. Si acum in prezent In NewYork in 2011, la varsta de douazeci si unu de ani reporter la propia-mi firma. Eu sunt Sakura Haruno. Fiindca am fost ce am fost am multe informatii despre criminali. Am bagat la inchisoare un numar record de criminali. Mereu am aspirat la mai mult. Mi s-a propus sa fiu agent FBI. Am acceptat si maine , luni 20.6.2011, are loc prima intalnire cu acestia. Acum sigur o sa-i prind pe viermii aia de akatsuki. Am fost si voi fi mereu un om optimist. Dar acum stau pe pervazul ferestrei si vad cum ma eclipseaza luna. O privesc cu ochii-mi verzi in timp ce parul meu rozaliu imi acopera fata.Este plina si straluceste mai puternic ca niciodata,e la fel ca in noaptea cu familia la padure, ultima noapte deoarece a doua zi au fost ucisi. Tata imi spunea ca luna este regina noptii si ochiul lui Dumnezeu, la fel ca soarele.
Mereu cand imi aduc aminte de familia mea, plang, dar e normal. Luna, chiar daca straluceste, e la fel de trista ca mine. Nu mai are stelele care sa o ajute sa sclipeasca si mai mult. Norii le-au acoperit. Asa mi s-a intamplat si mie . Aveam mama, tata si sora, stelele, dar au veni criminalii si mi le-au luat, norii. Ii zic lunii usor ca ne asemanam. Nu o aud cum vorbeste dar o simt imi este alaturi. Mereu mi-a fost. Ea imi stie tot sirul gandurilor ea straluceste atunci cand eu sunt trista, si-mi da lumina ei , inveselindu-ma.I n noptile friguroase, lumina ei imi tinea de cald, mereu aproape-i un prieten adevarat. Cand sunt trista si nu gasesc scapare din sirul gandurilor, ea parca-mi ia mintea cu totul, cu mana-i delicata si rochia-i alba fluturand la adierea vantului.
Imi cer scuze daca am greseli si pentru neatentia mea.
|
|
